CASA SOCIALĂ „SF. PROOROC ZAHARIA”

Casă socială Mai 20, 2018

CASA SOCIALĂ „SF. PROOROC ZAHARIA”

1. SCURT ISTORIC - 2005-2018

  • 2006, la initiativa Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Parohia „Sf. Sava cel Sfinţit” din Iaşi, s-a pus la dispoziţie suprafaţa de teren de 669 mp (estimată la o valoare de 500.000 euro), pentru dezvoltarea unui proiect de asistenţă socială pentru comunitate;
  • 2007, ianuarie, s-a semnat contractul de comodat între Parohia „Sf. Sava cel Sfinţit”din Iaşi şi Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) a Primăriei Municipiului Iaşi pentru înfiinţarea Centrului de zi pentru persoane deficiente de auz şi vorbire „Sf. Proroc Zaharia” din Iaşi;
  • 2008/2009, s-aprimit prima finanţare nerambursabilă din partea Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei în valoare de 615.627,57 lei la care s-a adăugat contribuţia proprie DAC Iaşi în valoare de 62.000 lei, apoi încă o contribuţie în valoare de 408.000 lei prin Hot. de Consiliu Local;
  • 2007-2013, s-a realizat, prin contribuţia financiară a Parohiei „Sf. Sava cel Sfinţit”, documentaţia pentru obţinerea a Autorizaţiei de construire şi proiectul tehnicarhitectură şi instalaţii, verificări, studiul geotehnic, etc.;
  • 2011, iunie, s-a realizat, prin contribuţia Parohiei „Sf. Sava cel Sfinţit”, Planul Urbanistic Zonal, planul de situaţie, etc.;
  • 2012, s-a primit a două finanţare nerambursabilă, din partea Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale, Familiei şi Persoanelor Vârstince în valoare de 470.000 lei la care s-a adăugat contribuţia proprie a DAC Iaşi în valoare de 46.000 lei;
  • 2010-2014, s-au desfăşurat lucrările de construire a Centrului;
  • 2013-2014, s-a realizat, prin contribuţia financiară a Parohiei „Sf. Sava cel Sfinţit”, dotarea cu mobilier şi aparatură şi cureţi slabi a sălilor Centrului conform scopului fiecărui spaţiu, în valoare de 30.000 lei (martie 2014).
  • 2015, parohia a beneficiat de o finanţare europeană nerambursabilă (activități și dotări) prin proiectul: „Prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii în rândul copiilor și tinerilor cu domiciliul în foste zone industrializate din regiunea de Nord-Est și Sud-Est, punându-se accent pe populația roma și persoanele cu dizabilități (surdo-muți)”- contract POSDRU /1812.2/S/153604,pentru 30 de copii, cu un buget de peste 65.000 de euro.
  • 2019-2021 parohia a implementat două proiecte europene: „Cluburile Seniorilor ”cod SMIS - 126988 și „Sf. Trifon” – cod SMIS 127479 - Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Apelul de proiecte nr. POCU/436/4/4 (perioadă 2019-2021). Centrul de zi „Sf Trifon” și-a încetat activitatea în luna decembriue 2022, prin decizia de încetare a Licenței de funcționare LF  nr. 9813/2020, iar cei 5 beneficiari au fost preluati de CZ „Clubul Seniorilor”.

2. SITUAȚIA ASTĂZI

Așadar, pentru comunitatea surdo-muților din Iași, Casa parohială, rămasă în proprietatea parohiei în strada Sf. Sava nr. 20,  a fost transformată, în perioada 2010-2013, în Centrul de zi pentru persoane cu deficienţă de auz şi vorbire „Sf. Proroc Zaharia”.

Clădirea a fost construită în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară a Primăriei Iaşi, cu finanţare din partea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, a Primăriei Iași și a Parohiei „Sf. Sava cel Sfințit”.

            Imobilul P+E+M, cu o suprafață utilă de 300 mp, a fost construit în perioada 2010-2013, pe locul fostei Case parohiale. Construcția  și amenajarea s-au realizat cu fonduri din partea: Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei (2 finanțări guvernamentale), Parohia „Sf. Sava cel Sfințit” (suprafață de teren – 670 mp, proiectare, avize și parțial dotare) și Primăria Municipiului Iași (contribuții financiare la construire şi parțial dotare).

            Centrul a fost sfințit în data de 12 mai 2014 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de preoți, diaconi, festivitate la care au participat autorități locale și membri ai comunității de surdo-muți.

           În perioada anilor 2015 – 2022 a funcționat și CENTRUL DE ZI PENTRU COPII CU DIZABILITĂŢI (DEFICIENŢE DE AUZ ŞI VORBIRE) „SF. PROROC ZAHARIA” - înființat în anul 2015 prin implementarea unui proiect european: „Prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii în rândul copiilor și tinerilor cu domiciliul în foste zone industrializate din regiunea de Nord-Est și Sud-Est, punându-se accent pe populația roma și persoanele cu dizabilități (surdo-muți)”- contract POSDRU /1812.2/S/153604 - care și-a încheiat activitatea în anul 2022.

            Astăzi, Centrul asigură, conform legislației în vigoare, găzduirea şi îngrijirea în timpul zilei a persoanelor cu dizabilităţi (10 varstnici și 150 adulți), prin acordarea  unei game largi de servicii sociale, prin parteneriatul și cofinanțarea serviciilor de către Parohie și Direcția de Asistență Sociala a Primăriei Municipiului Iași.

2.1 Biblioteca parohială

La etajul 1 al Centrului social „Sf. Prooroc Zaharia” al parohiei este amenajată biblioteca, cu sală de lectură, cu un număr de peste 2.500  de cărţi din mai multe domenii şi reviste bisericeşti.

 

2.2 Centrul de zi pentru surdo-muți

CENTRUL DE ZI PENTRU VARSTNICI CU DIZABILITĂŢI (DEFICIENŢE DE AUZ ŞI VORBIRE) „CLUBUL SENIORILOR”

Istoric: Centrul a fost înființat în anul 2019 prin implementarea a două proiecte europene: „Cluburile Seniorilor ”cod SMIS - 126988 și „Sf. Trifon” – cod SMIS 127479 - Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Apelul de proiecte nr. POCU/436/4/4 (perioadă 2019-2021). Centrul de zi „Sf Trifon” și-a încetat activitatea în luna decembriue 2022, prin decizia de încetare a Licenței de funcționare LF  nr. 9813/2020, iar cei 5 beneficiari au fost preluati de CZ „Clubul Seniorilor”.

Descriere activitate: consiliere psiho-socială şi suport emoțional, îngrijire, terapii de recuperare, socializare şi petrecere timp liber, asistenţă spirituală, pachete periodice cu alimente - hrana rece, servicii de recuperare şi kinetoterapie etc.

Număr beneficiari: 10 VARSTNICI cu deficienţă de auz şi vorbire;

Buget anual:– 50.000 lei;

Acreditare furnizor: seria AF/1464/2014; Licență 5 ani: nr. 4675/04.12.2020

Iaşi, Str. Sf. Sava 20

Web: www.bisericasfsava.ro, www.sfsava.iasi.mmb.ro

Coordonator: Pr. Mihai Prodan, interpret autorizat limbaj mimico-gestual

 

CENTRUL DE ZI PENTRU ADULŢI CU DIZABILITĂŢI (DEFICIENŢE DE AUZ ŞI VORBIRE)

Descriere activitate: consiliere în vederea combaterii marginalizării şi excluziunii sociale (întocmire dosare personale, traducere limbaj mimico-gestual în relația cu alte instituții etc.); consiliere psihologică individuală pentru familie şi grup de suport (mediere conflicte etc.); acordarea de servicii de asistenţă socială primară; acordarea serviciilor de traducere în limbaj mimico-gestual, pentru toate activităţile  şi evenimentele Centrului de Zi, prin persoane specializate ale Parohiei ,,Sf. Sava’’; socializare prin activităţi de educaţie moral-civică, socio-culturale, pelerinaje, evenimente festive – aniversări, sărbători şi de petrecere a timpului liber prin activităţi în cadrul bibliotecii şi a sălii de lectură, vizionarea unor filme documentare sau artistice cu caracter educativ; acordarea de servicii de terapie, recuperare, kinetoterapie, masaj terapeutic, art-terapie, etc;

Beneficiari: Familii şi  persoane cu deficienţă da auz şi vorbire

Număr beneficiari : 180 persoane;

Acreditare furnizor şi licenţiere serviciu: Direcţia de asistenţă sociala a Primăriei Iaşi;

 

 

 

Citește alte articole despre: filantropie, asistență socială