Biserica „Sfântul Sava” din Iași are bucuria de a vă invita la a III-a ediție a concertului ,,Bună sara, c-a-nserat/ La colindă am plecat!”.
Așa cum v-am obișnuit la fiecare ediție cu câte o cauză caritabilă, anul acesta dorim să susținem Capela Nașterea Maicii Domnului Iași din incinta Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna" din Iași, care se străduiește să fie aproape de nou-născuți prin trusouri sau cu orice altceva este nevoie.
Anul acesta ne vom bucura de prezența următorilor colindători:
Grupul „Flori de mai” al Primăriei Todirești din Județul Iași;
Corul „Arhanghelii” ATOR Iași (al Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Iași);
Corul „Ceata de Mediciniști” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa” din Iași;
Corul Psaltic ,,Sfântul Ioan Damaschin", gazdele acestui concert.
În cadrul acestui concert ne bucurăm, pe lângă sprijinul colindătorilor ce vor poposi în Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași și a câtorva parteneri ce s-au arătat bucuroși să ne ajute în acest demers. Cu această ocazie dorim să aducem mulțumiri:
Curtea Berarilor Timisoreana Iasi
Prima Garden
Sage Iasi
Camara cu dichis
Vipminibus
Vă mulțumim și vă invităm să urmăriți în continuare surprizele pregătite pentru dumneavoastră!