MĂNĂSTIREA SF. SAVA DE LA IERUSALIM ȘI INFLUENȚA EI ASUPRA LUMII ORTODOXE

Istorie Mai 18, 2018

MĂNĂSTIREA SF. SAVA DE LA IERUSALIM ȘI INFLUENȚA EI ASUPRA LUMII ORTODOXE

Pr. Narcis C-tin Axinte

Mănăstirea Sf. Sava (Mar Saba, în limba arabă), fondată în sec. 5 d. Hr., în Pustiul Palestinei, la câțiva kilometri de Ierusalim, este unul din cele mai importante centre de spiritualitate care s-a dezvoltat în Pustiul Iudeii ca o emanație  a Imperiului Bizantin. Și după căderea Imperiului (1453) mănăstirea a rămas rezistentă în fața schimbărilor istorice (politice, economice și religioase) potrivnice. Aceasta s-a întâmplat pentru că locuitorii mănăstirii, în toate timpurile, s-au considerat cetățeni ai Împărăției Cerurilor, depășind astfel granițele naționale, puterea timpului, natura umană căzută și condițiile vitrege din deșert.

  1. Evoluția mănăstirii Sf. Sava în decursul timpului

Sf. Sava cel Sfințit a venit în deșertul Iudeii în anul 478 AD, construind o comunitate de călugări care locuiau în peșteri, în peretele abrupt al Pârăului Cedrilor, fiind păstoriți de sfânt.

După  o vreme s-a format mănăstirea pe partea cealaltă a văii, unde a fost construită prima Biserică sfințită în anul 491 AD. Ulterior, în anul 502 AD, a fost construită Biserica principală închinată Maicii Domnului – formându-se astfel Marea Lavră (cu 150 de monahi cu viață de obște și 70 cu viață de sine/anahoretică). Până la moartea sa, în anul 532 AD, Sf. Sava a fondat 3 lavre și 6 chinovii.

În sec. al 7-lea d. Hr. (634-640) Imperiul Bizantin a fost obligat să se retragă din Syria. Atunci Jerusalimul și Palestina au căzut sub noul Califat Islamic. Astfel comunitățile monahale de pe valea Kedronului și apropierea Ierusalimului, în pustiul Iudeii, s-au trezit într-un nou context nou. Dar aceste schimbări politice și  militare a avut influențe limitate asupra vieții monahilor din acea regiune, ei continuând activitatea  remarcabilă, culturală, intelectuală și spirituală la Mănăstirea Sf. Sava.

De la pierderea controlului de către Imperiul Bizantin (638 AD) și până la cucerirea Palestinei de către Cruciații Occidentali (1099 AD) viața monahală a fost foarte intensă, din toate punctele de vedere.

În perioada Cruciaților (1099-1260 AD), a Regatului Latin, mănăstirile au primit sprijin economic, Mar Saba având și sate în administrare, în apropierea Ierusalimului, care susțineau viața călugărilor (cu produse alimentare, taxe etc.).

Însă, tot în  această perioadă, mai exact în timpul primei Cruciade (1096-1099 AD) Sf. Moaște ale Sf. Sava și mai multe sfinte odoare au fost transferate de Cruciați la Veneția, într-o biserică închinată Sf. Antonie, unde au stat aproape 800 de ani, împodobite într-un vesmânt liturgic catolic.

Așa cum a prorocit Sf. Sava, încă din timpul vieții, la data de 10 oct. 1965, urmare întâlnirii dintre Patriarhul ecumenic Athenagora și Papa Paul al 6-lea din anul 1963, în Țara Sfântă, o delegație a Patriarhiei Ierusalimului a adus acasă trupul nestricăcios al Sfântului întemeietor.

Apoi a urmat perioada anilor 1260-1516 AD când regiunea este cucerită de mamelucii musulmani, iar viața religioasă a devenit tensionată iar creștinismul din Palestina a scăzut mult în intensitate. În scurt timp mănăstirea aste înconjurată de pământ și locuri de închinare musulmane, cu o comunitate de călugări marginalizată, continuând viața monahală cu resurse puține.

Din acea perioadă mănăstirea nu mai avea nici resurse de împrospătare a populației de călugări din zonele Palestinei și Syriei (acum musulmane) și au început să vină  călugări de alte naționalități din țările est mediteraneene: sârbi, ruși, români etc.

Mulți pelerini (greci, sârbi, ruși, armeni, germani) descriu decăderea mănăstirii - Jeremiah Keomirdjian, 1649,  Felix Fabri, 1480-1483. Monahul Zosima a fost atacat de beduini în deșert și s-a refugiat la Mar Saba în anul 1419. Mănăstirea devine o insulă grecească, creștină, care supraviețuia greu valurilor musulmane ostile.

  1. Personalități la Mar Saba (Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Andrei Criteanul)

Secolul al 6-lea d. Hr. a fost era de aur a mănăstirii din punct de vedere al ascetismului iar secolul al 8-lea a fost de aur pentru scriitorii și poeții (psalții) care au viețuit și creat în mănăstire.

Prima personalitate marcantă a acestui așezământ a fost însuși fondatorul lui Sf. Sava cel Sfințit. Sf. Sava s-a născut în jurul anului 439, în ţinutul Capadociei din Asia Mică, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. A fost atras de mic de viaţa monahală vieţuind în mai multe mănăstiri din Ţara Sfântă. A fost învăţătorul multor monahi, ctitor de mănăstiri şi organizator al monahismului în Palestina.

A fost vestit ca făcător de minuni, de mare preţ pentru Biserică fiind Tipicul cel Mare al Sf. Sava, o carte de cult de referinţă, care cuprinde rânduielile de slujbă pentru întreg anul. A trecut la cele veşnice în anul în anul 532 AD, împovărat de ani, dar înconjurat de o mulţime de ucenici, sfintele sale moaşte găsindu-se în Lavra ctitorită de el în deşertul Palestinei, izvor de binecuvântare şi model  pentru Mănăstirea Sf. Sava din Iaşi ca și pentru alte comunități și chiar biserici din Răsărit.

În pridvorul bisericii Sf. Sava din Iaşi, în anul 2013, s-au pictat scene din viaţa Sf. Sava cel Sfinţit, după biografia scrisă de contemporanul şi ucenicul Sfântului, Chiril din Skitopolis, care a scris şi viaţa altor Sfinţi palestinieni.

În sec. 8-lea d. Hr. și Sf. Ioan Damaschinul a trăit în mănăstire, unde este chilia/peștera, mormântul său și un Sf. Altar închinat sfântului. În această chilie a scris, în mare parte opera sa: lucrările hermeneutice, exegezele la Epistolele Sf. Pavel, lucrările dogmatice atât de importante pentru teologia Bisericii Ortodoxe (în special sistematizarea dogmelor ortodoxe), lucrările împotriva ereziilor (nestorianismul, monofizitismul și iconoclasmul) și apărarea venerarea autentică a icoanelor.

De asemenea, Sf. Ioan Damaschinul a fost un mare creator de poeme/ cântări bisericești de o deosebită adâncime și frumusețe. A introdus cântarea psaltică bizantină a acestor poeme, fiind cel mai important compozitor al cântărilor din Ochtoih și creator/compozitor al celor 8 glasuri al muzicii bizantine psaltice. În acest domeniu a lucrat, timp de 10 ani, împreună cu prietenul său Cosma Melodul, în Mar Saba, care a devenit apoi Episcop de Maiunas.

A treia mare personalitate, călugăr Savait, a fost Sf. Andrei Criteanul, episcop la Cretei. Acesta era originar din Damasc și după ce a slujit o vreme la Biserica Sf. Mormânt din Ierusalim, a locuit și la Mănăstirea Sf. Sava, după care o fost episcop în Creta peste 30 de ani. A scris multe omilii/predici, la Sărbători, a compus muzica pentru canoane și cântări bisericești. Cel mai important și cunoscut poem al său este Canonul cel Mare, care cuprinde 250 de strofe, care se cântă în Biserica Răsăritului în Postul cel Mare al Sf. Paști – o chemare profundă la pocăință, cu exemple din Vechiul și Noul Testament.

  1. Influența mănăstirii în lumea ortodoxă (C-pol, Roma,Georgia, Serbia, România)

În Imperiul Bizantin (Constantinopol) și în unele statele naționale din Balcani, de credință creștin ortodoxă, începând cu sec. 10 d.Hr. (cu excepție din sec. 6 d. Hr. la Ierusalim și Roma), mai multe comunități/mănăstiri și biserici s-au dezvoltat (fondat) plecând de la prototipul lor din sec. 5 d. Hr., din Palestina, Mănăstirea Sf. Sava cel Sfințit din Pustiul Iudeii.

Mar Saba a influențat covârșitor cristalizarea rânduielilor slujbelor Bisericii în mileniul 1 d. Hr. creștin. Tradițiile monahale ale Egiptului, Palestinei și Capadociei și ale Bisericii din Ierusalim au fost adunate și sintetizate de Sf. Sava cel Sfințit, rezultând Tipiconul Sf. Sava, care în secolul 15 d. Hr. era generalizat în toată Ortodoxia. Prin Sf. Teodor Studitul influența Savaită  a deveni model de reformă monahală și în Constantinopol.

Prima Biserică dedicată Sf. Sava cel Sfințit, în afara Țării Sfinte, fondată de călugări Savaiți este la Roma, înainte de anul 649 AD, a fost creată pentru a proteja sau absorbi călugări scăpați de invazia  persană de la 614 AD. Ulterior Biserica a fost preluată de catolici (Benedictini, sec 10 d. Hr., Cluny sec. 12 d. Hr., Cisterieni din sec. 16 d. Hr. până astăzi), Sf. Sava rămânând sfântul titular, devenind și parte din cultul liturgic latin. Această mănăstire și-a asumat statutul de supremație în perioada sec. 8 și 9 d. Hr., Sf. Sava fiind reprezentat, iconografic, de 4 ori în diferite perioade de timp din sec. 9 pana în sec. 16 d.Hr.

Legătura Georgiei cu Mar Saba începe prin prezența călugărilor georgieni în comunitatea călugărilor încă din vremea Sf. Sava, în sec. 5 d. Hr. și continuând în sec. 6 și 7 d. Hr. În sec. 8 d. Hr. un ctitor de mănăstiri din Georgia, Gregory Khandza (759-861) a cerut și primit Tipicul Sf. Sava, pe care apoi l-a implementat în viața monahală din Georgia.

În Georgia, acum, sunt păstrate doar 4 mănăstiri și o biserică parohială închinate Sf. Sava cel Sfințit. Trei din ele au fost mănăstiri mari în decursul timpului: M-rea Gelati, fondată în 1106 AD de Regele David al 4-lea al Georgiei, aflată în ruină; M-rea Sapara, din sec 13 d. Hr., fondată de familia Jaqeli (Beka I); M-rea Sf. Sava din Kheiti, din sec. 10 d. Hr.; M-rea Sf. Sava din Kardanakhi, fondată în sec. 13 d. Hr. și Biserica Sf. Sava din Aradeti, fondată în 1666 AD de Regina Mariam a Georgiei.

Numărul mic de altare păstrate în cinstea Sf. Sava cel Sfințit nu reflectă popularitatea sfântului  în Georgia, astăzi neștiindu-se lista completă a bisericilor Savaite, multe din ele fiind uitate, mai ales în sudul Georgiei.

Influența Savaită asupra Bisericii din Serbia s-a manifestat în altă formă. Au fost în istorie două figuri proeminente asociate cu acest fenomen profund: Sf. Sava Arhiepiscopul, prințul Rastko (1175-1236), fiul principelui Ștefan Nemanya, care a fost fondatorul Bisericii autocefale Sârbe și Arhiepiscopul Nikodim, unul din succesorii lui, la începutul sec. al 14 d. Hr. În acest context influența Savaită s-a manifestat și asupra Sfântului Munte Athos, prin Sf. Sava al Serbiei care a trăit ca și călugăr în Sf. Munte începând cu 1191 AD, înainte de călătoria în Țara Sfântă din 1229 AD, unde a fondat Mănăstirea Chilandari.

Influența s-a manifestat astfel în legislația bisericeasă, în folosirea regulilor monahale și a Tipicului Sf. Sava cel Sfințit, prin arhitectura mănăstirilor (Biserica din Zica, M-rea Studenica, Mrea Mileseva – unde se află mormântul Sf. Sava al Serbiei) și prin spiritualitate (iconografie).

Este de menționat că și călugări sârbi au populat Mar Saba începând cu sec. 14 d. Hr., când călugării greci au părăsit-o datorită atacurilor triburilor de beduini, jucând apoi un rol important în sec. 16 și 17 d. Hr. Această influență a continuat până în sec. 19 d. Hr. și în prezent în Serbia și Sf. Munte Athos, personalitatea Arhiepiscopului Sava al Serbiei fiind cu siguranță influențată/inspirată de marele său predecesor, iar în sec. 14 d. Hr. Arhiepiscopul Nikodim  a introdus Tipicul Sf. Sava cel Sfințit în ritul liturgic al Bisericii Sârbe.

În Țările Române,  ca și în situațiile menționate mai sus, au existat legături vechi cu Mar Saba din Pustiul Iudeii, fie că au fost monahi care s-au nevoit  prin acele locuri, fie că a fost vorba de danii făcute de domnii Țărilor Române, de boieri prin intermediul celor două metoace din București și Iași (unde era și Epitropia Sf. Mormânt) fie direct la Patriarhia Ierusalimului (bani, veșminte, obiecte de cult, cărți și altele).

La Mănăstirea din Țara Sfântă au viețuit regulat călugări români, unii dintre ei ajungând mari cuvioși sau asceți: Sf. Cuv. Iosif de la Bisericani (sec. 15 d. Hr.), egumenul Ioachim Vlahul (1547 AD  - care a repopulat mănăstirea, venind de la M-rea Sinai, probabil, după o perioada lungă de pustiire, împreună cu 50 de călugări veniți din diferite orașe grecești), monahul Anania Vlahul care a zidit pe cheltuială proprie paraclisul Sf. Nicolae al Mănăstirii, la anul 1893 și alții până în vremurile noastre.

După secolul 14 d. Hr.  au fost fondate două mănăstiri cu hramul Sf. Sava cel Sfințit, la București (sec. 16 d. Hr.) și Iași (1583 AD) dar numai cea de la Iași se mai păstrează și funcționează ca Biserică de parohie din anul 1893 AD.

Mănăstirea Sfântul Sava din București a fost una dintre vechile mănăstiri ce împodobeau odinioară Bucureștiul. O veche biserica, închinata probabil Sfintei Treimi, se afla deja zidita pe locul viitoarei biserici brâncovenești, încă din secolul al XVI-lea. Se crede ca aceasta mănăstire era închinata Bisericii Învierii din Ierusalim, adică Sfântului Mormânt. Pe locul ocupat astăzi de Universitatea Bucureşti s-a aflat, așadar, Complexul Mănăstirii Sfântul Sava. Despre data exactă a fundării mănăstirii nu se cunosc date, probabil după sec 14 d. Hr. când situația Mănăstirii Sf. Sava de lângă Ierusalim s-a complicat, datorită mediului musulman care o înconjura și era foarte ostil. Lângă aceasta, Vodă-Brâncoveanu a ctitorit un nou locaş de cult, în 1709 și clădirea Academiei Domnești.

Aici se afla un aşezământ deosebit de apreciat în lume: Academia Domnească, unde din anul 1707 se studia retorica, filosofia, logica, astronomia geografia, precum şi mai multe limbi străine. În 1818, Banul C. Băleanu întemeiază aici primul curs de limba română, ţinut de prof. Gheorghe Lazăr, urmat de I. Heliade Rădulescu, Theodor Pallady (a cărui familie are necropola la Iași, la M-rea Sf. Sava de acolo, familia Palade, de origine grecească, fiind protectorii ei începând cu sec 17 d. Hr.).

Prestigioasa Academie Domnească rivaliza, în acele vremuri, cu Marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopole, din Imperiul Otoman, ori cu Academia Fanarului. Iniţial, aici s-a predat în limba greacă. Învăţatul grec Sevastos Kuminitis se ocupa îndeaproape de învăţăcei. I-a urmat Marcu Profiropol. Profesorii, majoritatea greci, aveau studenţi şi din Peninsula Balcanică, din Siria, din Egipt, din Palestina ori din Asia Mică.

După ce construcţiile complexului monahal s-au părăginit, au fost dărâmate în 1855 ca să se poată face loc Palatului Universităţii şi bulevardului Carol I. Afectat de cutremure, fără să beneficieze de reabilitare, Complexul Mănăstirii Sfântul Sava a fost demolat în totalitate. A urmat biserica ctitorită de Vodă Brâncoveanu, 10 ani mai târziu, pentru a se face loc Bulevardului Carol I (pe atunci).

In anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza va împărți Academia Sfântul Sava în doua instituții: Universitatea din București și Colegiul Sfântul Sava  (în perioada anilor 1948-1990, colegiul a purtat numele de "Liceul Nicolae Bălcescu"), care funcționează până astăzi.

În piaţeta din faţa clădirii Universităţii măruntaiele pământului au fost răscolite din nou, în urmă cu câţiva ani, pentru a face loc unei parcări subterane. Buldozerele au scos la iveală cărămida roşie din care a fost construit cândva sfântul lăcaş al Mănăstirii Sfântul Sava şi clădirile vechi ale Academiei cu acelaşi nume. O parte din vestigiile Bisericii ctitorite de Constantin Brâncoveanu la 1709 sunt încă acoperite de actualul Bulevard Regina Elisabeta. Arheologii au cercetat şi cimitirul Complexului Mănăstiresc descoperit în preajma ruinelor Bisericii, unde au fost descoperite morminte din diferite perioade, când cimitirele erau organizate în preajma bisericilor.
În concluzie, Mănăstirea Sf. Sava din București, despre care se știu foarte puține lucruri, a avut un rol deosebit în dezvoltarea culturii în Țara Românească și nu doar prin activitatea Academiei Domnești. Aici s-a înființat, în anul 1678, prima  tipografie din București, unde s-a tipărit Biblia de la București (1688) iar pentru creștinii aflați sub Imperiul Otoman s-au tipărit multe cărți în limbile greacă, siriacă, arabă, turcă și georgiană.
 

NOTE

    Aristarchos, Peristeris, Arhiebishop of Constantina, Literary and Scribal activities at the Monastery of St. Sabas, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, 98, Leuven, 2001, p.171

    Mănăstiri Ortodoxe, Nr. 113-Sfântul Sava, Ed. DeAgostini Hellas, 2010, p. 9-10

    Frenkel, Yehoshua, Mar Saba during the Mameluk and Ottoman Periods, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, 98, Leuven, 2001, p. 111-116

    Aristarchos, Peristeris, Arhiebishop of Constantina, Literary and Scribal activities at the Monastery of St. Sabas, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, 98, Leuven, 2001, p.173

    Idem, p. 174

    Popovic, Svetlana, Sabaite influences of the Church of Medieval Serbia, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lov. Analecta, 98, Leuven, 2001, p. 400

    Joseph, Patrik, The Sabaite Heritage:An Introdictory survey,  în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia L. Analecta, 98, Leuven, 2001, p.14

    Joseph, Patrik, idem, p. 15

    Gagoshidze, George, Georgian Churches dedicated to  St. Sabas the Purified, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lov. Analecta, 98, Leuven, 2001, p. 364

    Popovic, Svetlana, Sabaite influences of the Church of Medieval Serbia, în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lov. Analecta, 98, Leuven, 2001, p. 385-407

    Joseph, Patrik, The Sabaite Heritage:An Introdictory survey,  în Joseph, Patrich, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, 98, Leuven, 2001, p. 6,8

    Mănăstiri Ortodoxe, Nr. 113-Sfântul Sava, Ed. DeAgostini Hellas, 2010, p. 25

    Mănăstiri Ortodoxe, Nr. 113-Sfântul Sava, Ed. DeAgostini Hellas, 2010, p. 25

     

    Surse bibliografice:

    1. CREŢULESCU, Narcis, Protosinghel, Istoria fostei Mănăstiri Sf.  Sava, din Iaşi şi Istoria fostei Mănăstiri Sf. Vineri din Iaşi, Mss. 165, Biblioteca M-rii Neamţ, 1879
    2. PAUL din Alep, Jurnal de călătorie în Moldova și Valahia, trad. Ioana Feodorov, Ed. Academiei Române, 2014
    3. LOGHIN-ŢURCANU, Ioan, Pr., Scurt istoric şi inventar al Bisericii Sf. Sava din Iaşi, dosar nr. 12 din 1967
    4. Mănăstiri Ortodoxe, Nr. 113-Sfântul Sava, Ed. DeAgostini Hellas, 2010
    5. BĂDĂRĂU, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Editura Junimea, Iaşi,1974
    6. BOGDAN, N., A., Oraşul Iaşi, Monografie istorică şi socială, ilustrată, Ediţia a doua, Iaşi, MCMXIV
    7. DASCĂLU, N., Iftimi Sorin, Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000
    8. IORGA, N., Acte şi Fragmente privitoare la Istoria Românilor, Bucureşti, 1895
    9. IORGA, N., Istoria Românilor, Vălenii de Munte, 1910
    10. URSU, N.A.; DASCĂLU, Nicolae, Mărturii documentare privitoare la viaţa şi activitatea Mitropolitului  Dosoftei, Editura Trinitas, Iaşi, 2003
    11. DANOS, Vassilios, The Holy Monastery of Saint Savvas, Athens, 2010
    12. CHIRIL de Schitopolis, Viețile pusnicilor Palestinei, Ed. Sf. Nectarie, trad. din lb. greacă Ierom. Agapie Corbu, text bilingv 2013
    13. ***, Viața Sfântului Cuvios Sava cel Sfințit, Ed. Doxologia, text reprodus din Sinaxarul Mare al Lunii Decembrie, trad. Din lb. engleză Raluca Ciocoiu și C-tin Fădur, ed. Doxologia, 2014
    14. PATRICH, Joseph, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, no. 98, Leuven, 2001
    15. PATRICH, Joseph, Sabas, Leader of palestinian Monasticism – A Comparative Study in Eastern Monasticism, 4th to 7th Centuries, Dumbarton Oaks Research Library an Collection, D.C., 1995
    16. ***, Putna, ctitorii ei și lumea lor, Ed. Oscar Print, București, 2011
    17. ZAHARIUC, Petronel (coord.), Contribuții privitoare la istoria relațiilor dintre Țările Române și Bisericile răsăritene în sec. XIV-XIX, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 2009
    18. ZAHARIUC, Petronel, De la Iași la Muntele Athos. Studii și documente de istorie a Bisericii, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 2009
    19. Renaşterea unui monument – peste 430 de ani de istorie, Ed. Doxologia, Iaşi , 2013
    20. BRĂTULESCU, Victor, prof., Dvera de la biserica Sf. Sava din Iaşi, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XXXVII, nr. 9-12, 1961, p. 699
    21. BULAT, T., G., „Tiparniţele” moldoveneşti de carte bisericească de la Mitropolitul Varlaam la Mitropolitul Veniamin Costache (1641-1803), în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLVII, nr. 5-6, 19671, p. 649
    22. Greek Orthodox Patriarchate of Jerusalem, Holy Monastery of the Shepherds, 2015
    Citește alte articole despre: Sf. Sava, Palestina, Manastire