SCURT ISTORIC

Istorie Mai 18, 2018

1. MONUMENT UNIC ÎN ROMÂNIA

2. SCURT ISTORIC - ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CTITORIILOR DE LA SF. SAVA[1] DIN IAȘI

2.1. Prima ctitorie – voievodul Petru Șchiopul 1583

2.2 A doua ctitorie – Ianache Caragea 1625                                                                    

2.3 O primă descriere – Paul de Alep – sec 17 d. Hr.

2.4 Alţi ctitori importanți – familia Palade sec 18 d. Hr.

2.5 Cercetări arheologice - cimitirul fostei mănăstiri

3. CULT ŞI CULTURĂ ÎN TRECUT

  1. MONUMENT UNIC ÎN ROMÂNIA

Biserica „Sf. Sava” din Iaşi reprezintă o construcţie monumentală unică în România, în care se îmbină elemente arhitecturale bizantine, orientale, gotice, moldoveneşti şi munteneşti[2], şi care este, astăzi, una dintre cele mai impresionante şi mai vechi biserici din oraşul Iaşi.

Aflat mulţi ani ruină şi uitare, acest așezământ are nevoie de cercetare atentă şi însuflețită pentru a scoate la iveală importanţa sa în istoria Bisericii din Moldova şi a comunităţii ieşene.

Nădăjduim, de asemenea, ca istorici destoinici să lămurească cât mai mult din ceea ce este acoperit de negura sutelor de ani de dăinuire: începuturile mănăstirii şi ctitorii ei, evenimentele importante din istoria ei, valorile de patrimoniu, contribuţia pentru cultura românească şi a întregii Ortodoxii etc.

Despre acest monument Episcopul Narcis Creţulescu, superiorul așezământului între anii 1877-1880, ajuns ulterior episcop vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, scria, într-un raport înaintat Sf. Mitropolit Iosif Naniescu, la 19 septembrie 1877: ,,Am studiat toate documentele bisericii, tradiţia şi legendele, şi tot ce am putut găsi după puterea mea, ca să coordonez istoria acestei sfinte case care – pe cât am descoperit – este mare prin vechimea ei, prin fondatorii şi susţinătorii ei, prin fortificaţia ei, prin faptele politice, militare, literare şi prin averea ei, cu un cuvânt, mare prin trecutul ei şi, astăzi, mare prin zidirea ei”.[3]

Istoria Mănăstirii ,,Sf. Sava cel Sfințit” și apoi a parohiei (din anul 1893) se împletește cu istoria Iaşilor, Mănăstirea fiind zidită pe Uliţa Veche (numită mai târziu, după pavare, Podul Vechi), una dintre cele mai importante artere comerciale şi meşteşugăreşti ale oraşului (astăzi strada Costache Negri), în vatra veche a oraşului.

Ca în cazul oricărui aşezământ monastic important din Ţările Române şi în jurul mănăstirii Sfântul Sava s-au ţesut legende bogate, care îi aşază începuturile în secolul al XIV-lea[4]. Însă, izvoarele scrise arată limpede că rădăcinile acestei vestite mănăstiri nu pot coborî mai înainte de deceniul nouă al secolului al 16-lea d. Hr. Cu toate acestea, istoria acestei mănăstiri, care își trage seva originară din Pustiul Iudeii, este foarte bogată, astfel că se „compensează”, din preaplin, aparenta scurtare a istoriei ei.

2. SCURT ISTORIC - ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CTITORIILOR DE LA SF. SAVA DIN IAȘI

2.1. Prima ctitorie

Biserica „Sf. Sava cel Sfinţit” din Iași a fost zidită în perioada imediat următoare anului 1583 de călugări greci, veniți de la mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim, din pustiul Palestinei.[5] La 4 august 1583, călugării de la această mănăstire au venit înaintea lui Petru Şchiopu, voievod şi domn al Moldovei, şi „au rugat pe domnia noastră să le dăm şi să-i miluim cu un loc, să-şi facă biserică“. De aceea, domnul „văzând cuvântul lor cel pentru faptă bună, raza dorinţei dumnezeieşti a luminat în inima domniei mele, cum am auzit de cuvântul unui purtător de Duh, care spune că orice dar săvârşit este răsplătit cu mai mult de Tatăl, precum credem că orice îndemn bun se întoarce cu lumină de la acelaşi Tată. Şi, astfel, ne-am sfătut cu părinţii şi rugătorii noştri, Teofan mitropolit de Suceava şi Gheorghe episcop de Rădăuţi şi cu întreg Sfatul nostru al boierilor moldoveni, şi din toată bunăvoinţa noastră şi cu curată şi luminată inimă şi din tot sufletul nostru, am dat şi am miluit pe rugătorii noştri ieromonahi de la mănăstirea Sfântului Sava, care este lângă Ierusalim, cu nişte case făcute de domnia noastră în târgul Iaşilor şi cu locul acestor case, ca să locuiască acolo rugătorii noştri şi să-şi facă biserică, în numele lui Dumnezeu”[6].

Primind acest privilegiu, călugării şi-au construit o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, precum şi un grup de chilii, formând astfel o mănăstire. Noua mănăstire a fost pusă sub ocrotirea mănăstirii Sfântului Sava cel Sfinţit, de lângă Ierusalim, de la care va prelua şi numele.

Imediat după instituirea mănăstirii, se trece la construirea primului său lăcaş de cult. Se crede că la zidirea bisericii o contribuţie notabilă se datorează aceluiaşi voievod Petru Şchiopul. Pe lângă dania terenului, acesta va fi susţinut material şi lucrările propriu-zise de construire. Reprezentarea Voievodului în tabloul votiv şi în toate pomelnicile susţine această ipoteză.

Primul egumen al Mănăstirii Sf. Sava cel Sfințit din Iași, probabil, a fost Cuviosul Matei, caligraful, care a scris la anul 1599 un Tetraevanghel, în limba greacă, cu frontispicii în culori, manuscris care se află în Biblioteca Marii Lavre a Sf. Sava din Pustiul Palestinei. Tetraevanghelul  cuprinde pe cei patru Evangheliști zugrăviți pe câte o pagină întreagă, după tradiția școlii moldovenești de miniatură.[7]

Mănăstirea ieşeană a fost metoc al mănăstirii Sfântul Sava şi al Patriarhiei de Ierusalim. Pentru că, în urma înzestrărilor ctitorilor, a fost o mănăstire bogată şi pentru că se afla în mijlocul târgului Iaşi, la mănăstirea Sf. Sava va rezida Epitropia averilor Sfântului Mormânt din Moldova până în 1863.

2.2. A doua ctitorie

După patru decenii, în anul 1625, din cauza problemelor terenului pe care s-a fundat prima biserică, care au condus la degradarea rapidă a edificiului[8] şi a incendiului provocat de invazia tătarilor din 1624[9], precum şi  din cauza dorinţei călugărilor de a avea un edificiu mai impunător, biserica mănăstirii Sf. Sava a fost refăcută din temelie.

Noul ctitor este postelnicul Ioan (Enache) Caragea („căprioară” în limba turcă), grec de origine, nepotul lui Scarlat Grama, personaj de vază din Constantinopol, înrudit prin alianţă cu mari familii levantine, precum şi cu domnul de atunci al Moldovei, Radu vodă Mihnea, nepotul unuia dintre ctitorii dintâi, Petru Vodă Şchiopu[10]. În această formă, biserica a străbătut veacurile până în zilele noastre, constituind una dintre cele mai frumoase şi interesante biserici ale Iaşilor.

Noul mare ctitor al mănăstirii Sf. Sava a venit în Moldova probabil la sfârşitul domniei lui Petru Şchiopu, ocupându-se mai întâi cu negustoria. După puţină vreme, Enache Caragea a intrat în rândul boierilor, ajungând, astfel, să stăpânească moşii şi să primească dregătorii. În primele decenii ale secolului al XVII-lea, Enache va desfăşura o importantă carieră politică, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

Şi la sud de Milcov, Enache Caragea va construi o importantă mănăstire, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în Slobozia, actuala reşedinţă a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. O altă faptă ctitoricească importantă, datorată lui Enache Caragea, este şi contribuția sa la construcţia vechii biserici catolice de pe Uliţa Mare a Iaşilor[11].

Enache Caragea a avut o viaţă atât de interesantă, astfel încât arhidiaconul Paul de Alep a putut scrie despre el că ar fi fost nu numai ctitorul mănăstirii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Iaşi, închinată mănăstirii Sfântului Sava cel Sfinţit de lângă Ierusalim, ci chiar arhitectul acesteia. În urma unor succesive traduceri ale textului lui Paul de Alep şi a unei analize istorice detaliate, postelnicului Enache i-a fost „retrasă” această calitate[12], dar nu ar fi excluse eventuale surprize în viitor. Postelnicul Enache a murit între 25 octombrie şi 3 noiembrie 1632 şi a fost înmormântat în biserica Sf. Sava, într-un somptuos mormânt, care astăzi nu se mai păstrează.

Biserica Mănăstirii Sf. Sava are nu mai puţin de trei pisanii: una în limba slavonă (în partea stângă a uşii de intrare, în pridvor) şi două în limba greacă (una în partea dreaptă a uşii de intrare, iar cealaltă deasupra uşii de pe peretele vestic). Redăm aici doar traducerea pisaniei în limba slavonă:

„† Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a început şi s-a zidit şi s-a înnoit acest sfânt hram de panul Ianachie fost mare postelnic şi <îndrumător>, nepot al panului Grama Scărlet, în numele Adormirii Preacuratei şi Slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Mariei, pentru pomenirea sa şi a părinţilor săi, în zilele binecinstitorului domn al nostru, Io Radu voievod, domn al Ţării Moldovei, şi ale mitropolitului chir Anastasie Crimcovici al Mitropoliei Sucevei şi Athanasie episcop al Romanului. În anul 7133 <1625>, luna mai, s-a săvârşit”[13].

Despre conducătorul lucrărilor, Gheorghe „protomaistrul” („căpetenia meşterilor”), nu avem alte informaţii în afară de menţiunea din inscripţia greacă de deasupra intrării vestice. În anul 1625, luna aprilie 12, s-a sfinţit noua biserică de către mitropolitul Atanasie Crimca.

Enache Caragea şi-a înzestrat ctitoria cu o impresionantă avere (aproape 20 de sate şi părţi de sate), aşezând-o astfel printre mănăstirile de frunte ale Moldovei.

 Mănăstirea şi-a păstrat locul important printre edificiile de cult din Iaşi, de aceea, în anii 1676-1678, Antonie vodă Ruset, rudă îndepărtată a postelnicului Enache Caragea, a refăcut zidul de piatră care înconjura mănăstirea, din care astăzi se mai păstrează doar o parte, pe latura de est.

2.3 O primă descriere – Paul de Alep – sec 17

O primă descriere a acestei grandioase zidiri o datorăm arhidiaconului Paul de Alep.

Patriarhul Macarie al Antiohiei, însoțit de fiul său diaconul Paul din Alep, a efectuat între anii 1652 și 1659 o vizită de la Constantinopol până la Moscova. In anul 1653 delegația sosit la Iași și a fost cazată la Mănăstirea Sf. Sava.  Jurnalul călătoriei scris de diaconul Paul din Alep cuprinde o descriere detaliată a Bisericii Sf. Sava:

 „...Iată înfățișarea pomenitei biserici Sf. Sava. Este toată din piatră, pe dinafară și pe dinăuntru. Are o singură ușă pe latura dinspre miazăzi zugrăvită cu icoana Sf. Sava, după datina tuturor bisericilor din această țară. Este lungă precum un katholikon, iar zidurile ei sunt zdravene, trainice, cu un acoperiș întins și două turle mari, turcești, adică asemănătoare turlelor din țara noastră, cele mai mari. Ele sunt fără pereche în toată țara aceasta, pentru că  răposatul care le-a înălțat numit Ianache, era de obârșie din Constantinopol și fusese postelnic al domnitorilor Moldovei...“  [14]

2.4.  Alţi ctitori importanţi

 Postelnicul Enache Caragea, ctitorul cel nou, a murit fără urmaşi, iar mănăstirea a trecut, în urma unor legături de rudenie încă neştiute, în grija familiei boiereşti Palade, începând cu mijlocul secolului al XVII-lea. O parte dintre membrii acestei importante familii boiereşti moldovene se vor înmormânta aici, la mănăstirea din mijlocul târgului Iaşi, transformând acest aşezământ într-o veritabilă necropolă de familie.

 În biserica „Sf. Sava” se află morminte din sec. XVII-XIX ale familiei Palade, fapt ce dovedeşte că această familie a susţinut mănăstirea, începând cu  sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind aşezată în rândul ctitorilor. Au fost înhumaţi în interiorul lăcaşului de cult postelnicul Ioan Palade, „venit din Ţara Grecească”, care a murit la 1651 (piatra mormântului său fiind găsită în pavimentul bisericii, cu ocazia cercetărilor arheologice din anii 1976-1979)[15], marele vistiernic Teodor Paladi (1755), marele logofăt Constantin Paladi (1798) şi marele postelnic Grigore Paladi (1828) [16].

Întemeietorul acestei familii, în Moldova, a fost grecul Palade, unul dintre „casnicii” lui Vasile vodă Lupu, în domnia căruia a ajuns mare vistiernic şi sol al domnului la Moscova şi la Constantinopol (a murit înainte de 17 iunie 1641)[17]. Acest boier a fost străbunicul marelui vistiernic Teodor Palade, înmormântat, la 1 februarie 1755, în biserica mănăstirii Sf. Sava. Din această familie fac parte pictorul Theodor Pallady (1871-1956) şi George Emil Palade (1912-2008), câştigătorul premiului Nobel pentru medicină în  anul 1974.

2.5. Cercetări arheologice- CIMITIRUL FOSTEI MĂNĂSTIRI

Importante, chiar decisive clarificări, asupra succesiunii zidirilor din incinta mănăstirii Sf. Sava au adus săpăturile arheologice, desfăşurate în perioada 1976-1979, de către arheologii Nicolae N. Puşcaşu şi Voica Maria Puşcaşu, în interiorul şi în exteriorul bisericii, ale căror rezultate au fost publicate în anul 2005. Aceste cercetări au dovedit cu certitudine că prima biserică zidită din piatră, din 1583, a fost foarte asemănătoare cu cea existentă în prezent. În 1625, biserica veche a fost „glisată“ spre nord, suprapunând o serie de vestigii arheologice anterioare. Astăzi, în urma restaurării din perioada 2010-2013, se pot vedea părţi din fundaţia veche a bisericii vechi, pe o lungime de aproximativ 20 de metri. 

Cercetările arheologice au mai descoperit că cele mai vechi urme de vieţuire în zona celor două biserici datează din secolul al XV-lea şi aparţin unui atelier de producere a ceramicii, cu cinci cuptoare de ars ceramică. Acestea au funcţionat până în prima decadă a secolului al XVI-lea, când au fost distruse de un puternic incendiu. Au fost descoperite 24 de piese monetare (emisiuni ale lui Petru I, Alexandru cel Bun şi Mathias Corvin), fragmente de piese ceramice şi alte vase şi obiecte, îmbogăţindu-se, astfel, patrimoniul Muzeului de Istorie al Moldovei.

Aria de la interiorul bisericii, ca şi în terenul de la exterior, au fost folosite pentru înmormântări, atât monahale cât şi laice, cimitirul cuprinzând peste 300 de morminte[18].

Parcul bisericii, reamenajat şi înfrumseţat în anul 2013, are în centru său o cruce mare din piatră, din cariera Başchioi, din Dobrogea, realizată la Simeria, sub care se păstrează oseminte aparținând cimitirului fostei mănăstiri, descoperite în urma lucrărilor  de restaurare şi consolidare a bisericii.

3.CULT ŞI CULTURĂ ÎN TRECUT

 Din vechi timpuri Mănăstirea „Sf. Sava" din Iași a fost un însemnat centru cultural, social şi politic inter-ortodox. Fiind metoc al mănăstirii Sfântul Sava şi al Patriarhiei de Ierusalim, precum şi reşedinţă principală, din Moldova, a Epitropiei Locurilor Sfinte, a găzduit înalte feţe bisericeşti, patriarhi şi mitropoliţi din întreg Răsăritul Ortodox. Aici a locuit pentru o vreme, în anul 1599, învăţatul meşter caligraf Matei, protosinghel de Constantinopol, ajuns episcop al Mirelor Lichiei.

 Au fost găzduiţi în mănăstire: Patriarhii Ierusalimului: Teofan (1617 şi 1618), Nectarie în 1664 şi Dositei (1670 şi 1673), care a şi slujit în această mănăstire; Patriarhul Antiohiei, Macarie, în 1653, precum şi Sfinţii Dosoftei şi Teodosie de la Brazi, Mitropoliţi ai Moldovei.

În 1619, Neofit din Rodos traduce în limba grecească vulgară „Viaţa Sf. Sava”, fiind găzduit de mănăstire.

La începutul secolului al XVIII-lea, în anul 1704, mănăstirea Sf. Sava a primit sub ocrotirea sa, ca metoc, mănăstirea Dealul Mare, ctitoria postelnicului Iane Hadâmbul.

În anul 1714, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, la sfatul Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului, aici şi-a deschis cursurile Academia Domneasca din Iaşi şi a luat fiinţă o tipografie slavo-română şi o bibliotecă, care din anul 1744, prin Patriarhul Silvestru al Antiohiei, a tipărit şi în limbile greacă şi arabă.[19]

Biblioteca instituţiilor menţionate mai sus şi colecţia de carte a Mănăstirii Sf. Sava, la secularizarea din 1863-1864, cuprindea peste 800 de volume, care vor completa fondul vechi al Bibliotecii Universităţii din Iaşi, înfiinţată cu trei ani în urmă (1860).

După secularizarea din anul 1864, mănăstirea îşi restrânge activitatea social-culturală. Totuşi, în casele stăreţiei se deschide în 1864, Colegiul Naţional „Sf. Sava”, devenit apoi gimnaziul „Alexandru cel Bun”, apoi Externatul de fete, care se transformă în Şcoala Profesională de fete (într-o clădire nou construită) între 1877-1947, devenind apoi Institutul de Petrol şi Gaze, astăzi aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor – Casa „Diaconia”.

Tot din terenul fostei mănăstiri, în anul 1960, a fost donată suprafața de teren de 1268 mp către Grupul școlar Petrol-Chimie, care este astăzi teren de tenis de câmp de zgură.

Actualul Colegiu liceal „Vasile Alecsandri”, construit pe teritoriu mănăstirii în anii 1961-1962, poate fi considerat continuatorul diverselor şcoli amintite. 

Odată cu aplicarea Legii clerului mirean (1893) biserica devine biserica parohială, care în 1951 îşi încetează activitatea. În anul 1958 se reînfiinţează Parohia „Sf. Sava”, care avea oficiul parohial la Biserica „Sf. Dumitru” Balş.

Surse bibliografice:

  1. CREŢULESCU, Narcis, Protosinghel, Istoria fostei Mănăstiri Sf.  Sava, din Iaşi şi Istoria fostei Mănăstiri Sf. Vineri din Iaşi, Mss. 165, Biblioteca M-rii Neamţ, 1879
  2. PAUL din Alep, Jurnal de călătorie în Moldova și Valahia, trad. Ioana Feodorov, Ed. Academiei Române, 2014
  3. LOGHIN-ŢURCANU, Ioan, Pr., Scurt istoric şi inventar al Bisericii Sf. Sava din Iaşi, dosar nr. 12 din 1967
  4. Mănăstiri Ortodoxe, Nr. 113-Sfântul Sava, Ed. DeAgostini Hellas, 2010
  5. BĂDĂRĂU, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Editura Junimea, Iaşi,1974
  6. BOGDAN, N., A., Oraşul Iaşi, Monografie istorică şi socială, ilustrată, Ediţia a doua, Iaşi, MCMXIV
  7. DASCĂLU, N., Iftimi Sorin, Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000
  8. IORGA, N., Acte şi Fragmente privitoare la Istoria Românilor, Bucureşti, 1895
  9. IORGA, N., Istoria Românilor, Vălenii de Munte, 1910
  10. PUŞCAŞU,  N. Nicolae; PUȘCAȘU, Voica, Maria, Biserica ,,Sf. Sava” din Iaşi. Monografie arheologică, Editura  Trinitas, Iaşi, 2005
  11. URSU, N.A.; DASCĂLU, Nicolae, Mărturii documentare privitoare la viaţa şi activitatea Mitropolitului  Dosoftei, Editura Trinitas, Iaşi, 2003
  12. DANOS, Vassilios, The Holy Monastery of Saint Savvas, Athens, 2010
  13. CHIRIL de Schitopolis, Viețile pusnicilor Palestinei, Ed. Sf. Nectarie, trad. din lb. greacă Ierom. Agapie Corbu, text bilingv 2013
  14. ***, Viața Sfântului Cuvios Sava cel Sfințit, Ed. Doxologia, text reprodus din Sinaxarul Mare al Lunii Decembrie, trad. Din lb. engleză Raluca Ciocoiu și C-tin Fădur, ed. Doxologia, 2014
  15. PATRICH, Joseph, ed., The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from fifth Century to the present, Orientalia Lovaniensia Analecta, no. 98, Leuven, 2001
  16. PATRICH, Joseph, Sabas, Leader of palestinian Monasticism – A Comparative Study in Eastern Monasticism, 4th to 7th Centuries, Dumbarton Oaks Research Library an Collection, D.C., 1995
  17. ***, Putna, ctitorii ei și lumea lor, Ed. Oscar Print, București, 2011
  18. ZAHARIUC, Petronel (coord.), Contribuții privitoare la istoria relațiilor dintre Țările Române și Bisericile răsăritene în sec. XIV-XIX, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 2009
  19. ZAHARIUC, Petronel, De la Iași la Muntele Athos. Studii și documente de istorie a Bisericii, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 2009
  20. Renaşterea unui monument – peste 430 de ani de istorie, Ed. Doxologia, Iaşi , 2013
  21. BRĂTULESCU, Victor, prof., Dvera de la biserica Sf. Sava din Iaşi, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XXXVII, nr. 9-12, 1961, p. 699
  22. BULAT, T., G., „Tiparniţele” moldoveneşti de carte bisericească de la Mitropolitul Varlaam la Mitropolitul Veniamin Costache (1641-1803), în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLVII, nr. 5-6, 19671, p. 649
  23. Greek Orthodox Patriarchate of Jerusalem, Holy Monastery of the Shepherds, 2015
 

[1] Capitol realizat cu sprijinul d-lui Prof. Univ. Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi

[2] Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri până la 1821, Junimea, Iaşi, 1974, p. 168. Pentru bibliografie, vezi N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 471-473.

3 Loghin-Ţurcanu, Ioan, Pr., Scurt istoric şi inventar al Bisericii Sf. Sava din Iaşi, dosar nr. 12 din 1967, p. 2

 [4] Protosinghel Narcis Creţulescu,  Istoria fostei Mănăstiri Sf.  Sava, din Iaşi şi Istoria fostei Mănăstiri Sf. Vineri din Iaşi, manuscris, nr. 165, Biblioteca Mănăstirii Neamţ, 1878-1879, p. 5; „legendele” au fost preluate de N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi,   Editura Junimea, Iaşi, 2008, p. 212 (reeditare a ediţiei din 1913-1915); vezi şi Pr. Ioan Loghin Ţurcanu, Inventarul Bisericii Sf. Sava, manuscris (scurt istoric al bisericii), Biblioteca Parohiei „Sf. Sava”, Iaşi, 1967, p. 4; Viorel Erhan, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Tehnopress, Iaşi, 2004, p. 109.

[5] Aceasta întâmplându-se ca  o consecință  a faptului că, începând cu anul  1440 AD situația în Țara Sfântă era foarte dificilă, încât monahii greci au abandonat în cele din urmă mănăstirea, migrând probabil în alte locuri.

 [6] Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I, ed. de I. Caproşu şi Petronel Zahariuc, Iaşi, 1999, p. 37, nr. 23.

[7] Mănăstiri Ortodoxe, colecție, nr. 113, Ed. De Agostini Hellas, Atena, 2010, p. 21

[8] Nicolae N. Puşcaşu, Voica M. Puşcaşu, Biserica ,,Sf. Sava” din Iaşi. Monografie arheologică, Trinitas, Iaşi, 2005, p. 130

[9] Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri până la 1821, Ed. Junimea, Iaşi, 1974, p. 126

[10] I. C. Filitti, Postelnicul Ianache, în „Revista Arhivelor”, nr. 4, 1927, p. 234-235; Petronel Zahariuc, Un sigiliu, o stemă, un ctitor şi o ctitorie (Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi), în Putna, ctitorii ei şi lumea lor, ed. Ovidiu Cristea, Bucureşti, 2011, p. 145-172; Sorin Iftimi, Observaţii privitoare la ctitorii mănăstirii Sfântul Sava din Iaşi, în Contribuţii privitoare la istoria relaţiilor dintre Ţările Române şi Bisericile Răsăritene în secolele XIV-XIX, ed. Petronel Zahariuc, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, p. 103-108.

[11] Petronel Zahariuc, Un sigiliu, o stemă, un ctitor şi o ctitorie (Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi), în Putna, ctitorii ei şi lumea lor, ed. Ovidiu Cristea, Bucureşti, 2011, p. 161-162.

[12] Dan Bădărău, Fost-a Enache din Constantinopol arhitectul bisericii Trei Ierarhi din Iaşi?, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, an. III, 1-2, p. 284-290.

[13] Petronel Zahariuc, op. cit., p. 160.

[14]Paul din Alep, Jurnalul de Călătorie în Moldova și Valahia, trad. Ioana Feodorov, Ed. Academiei Române, 2014, pag.168-172 și în Călătoria lui Paul de Alep, în Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, partea I, îngrijit de M. M. Alexandrescu-Bulgaru, Bucureşti, 1976, p. 33-36.

 [15] Nicolae N. Puşcaşu, Voica Maria Puşcaşu, op. cit., p. 63 (şi fig. 39); Sorin Iftimi, op. cit., p. 112-113.

 [16] Pentru carierele acestora, vezi Gh. Ghibănescu, O spiţă şi o pisanie, în „Arhiva Genealogică”, II, 1913, p. 245-252.

 [17] Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1971, p. 422-423.

[18] Nicolae N. Puşcaşu, Voica M. Puşcaşu, Biserica ,,Sf. Sava” din Iaşi. Monografie arheologică, Trinitas, Iaşi, 2005.

[19] Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., BĂDĂRĂU, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Editura Junimea, Iaşi,1974,  p. 171-172.

Citește alte articole despre: Scurt istoric, istorie